Eram in primul meu an de studentie. Si ce daca , ai sa spui tu, cititorule? Ei bine , ce stiam eu pe atunci in afara de a merge la cursuri, de a ma imbraca bine, elegant si de a ma mandri ca sunt studenta la Iasi...? De gatit nici vorba! Nu traiam cu aer dar nici cu pachete de la mama, ci traiam cu bani. Cum ? Pai transformam banii, primiti de la ai mei, fix in ceea ce aveam placere sa mananc in acel moment cand imi era foame. Imi luasem zborul dintr-o familie unde mostenisem atat educatia cuvenita cat si orarul bine stabilit de masa. Mi-aduc cu drag aminte cand la pranz se intampla , in timpul liceului, in weekend , sa nu fiu acasa, iar tata , odihneasca-se in pace, ma "avertiza" , caci nu erau telefoane mobile in acele timpuri : " faci cum faci si la orele 13 imi esti acasa!":)
Mda, nervii de atunci ii am acum transformati in nostalgie si intr-un mare dar foarte mare dor...Toate astea se dusesera pe apa sambetei. Ce orar de masa , care felul unul , care felul doi? Esti student si nimic nu mai conteaza; tu in acea perioada imparatesti lumea. Mananci ce apuci, cand apuci, cum apuci si cu cine apuci. Si parca nu ar fi de ajuns , te mai apuci sa si minti.Cum pe cine? Parintii! Ma suna mama ingrijorata:" ce ai mancat papusa mamii azi? Ti-ai gatit asa cum te-am invatat , ca ea draguta isi facuse datoria de mama pana in Cer
si mai departe, puiutul trimis, de la bunica ? Eu, foarte increzatoare in mine , cu o atitudine de mai aveam un pic de nu mai stiam nici eu ce e edavar si ce e minciuna din ce spuneam:" da mama, am facut si ciorba si tocanita!". Eh, sa nu credeti ca atunci cand inchideam telefonul eram si mandra de mine dar ce mai conta? Mi-a iesit !Iar eu eram in continuare studenta, libera si independenta...
Ei bine si ce mancam o sa va intrebati? Pai ce imi mai trebuia mie ciorbita daca eu de la scoala pana acasa mancam o punguta de masline , pe care le luam dintr-un anume magazin, plateam cat pentru zece paini si le devoram mai ceva ca ceilalti studenti care abia asteptau sa mearga la cantina sau se multumeau cu o " macedonia" de pe frumosul si romanticul Copou? Ajungeam acasa , ma eliberam de tot ce insemna geanta si cursuri dupa care saream direct in : lenjeria de pat, de la mama, foarte parfumata si apretata de parca ma cam deranja la barbie cand ma inveleam cu toata plapuma , de ziceai ca dorm in canal si nu intr-o camera calduroasa peste limitele normalului. Eh, ince incet incepea. Cum ce? Incepea sa ruleze viata de student plecat din provincie. Ba ma lua frigul de atata singuratate, ba gandeam cu voce tare de straina ce ma simteam in grandiosul Iasi. Asta era doar inceputul. Faceam rugaciunea de seara , trageam plapumioara si imi ziceam:" lasa Flory ca tu esti mare de acum:)! ce mamica, ce papica calda tu esti studenta si nimic nu mai conteaza. Invatam, bine fie, doar citeam , bineinteles, daca avem chef, pana la sesiune si mancam ce imi cadea ca doar nu asta era prioritar pentru mine atunci.
Trecu o saptamana, o luna, colegi noi, prieteni noi, minune mare. Eram studenta! O sa radeti dar cred ca faceam parte din ultima generatie care se mai bucura de o studentie cu simtul raspunderii, prestata la o universitate de stat, cu prestigiu si cu aerele acelea de copila care s-a vazut dupa multa munca studenta la Iasi dar care ea in realitate nu se regasea si facea eforturi mari sa para ca este din acel film. Si a mai trecut inca o saptamana si inca o luna , m-am uitat mai bine la studentii ce coborau si urcau cu mine Copuul, mai mari sau de-o seama cu mine, habar nu am dar stiu sigur ca i-am privit cu mare atentie si cu unii eram foarte putin de acord , cu unii deloc. Ma refer fireste la comportamentul lor. Dar cu cine erai tu de acord, o sa ma intrebati? Ei bine am ajuns la concluzia ca eram de acord doar cu mine! Exces de zel!? Nici decum!Mi-am spus: " Flory, daca tu mergi pe aici si iti este bine de ce sa traversezi strada , doar pentru ca sunt mai multi studenti pe acea parte? Daca ei majoritatea merg la cantina , de ce sa mergi si tu daca tu poti manca maslinele si pulpita ta de pui afumata , daca asta iti place sa mananci?"....Bun , zis si facut!Si mai trecu o saptamana, mai trecu o luna, mai minteam un pic la telefon parintii, mai o hainuta mai o maslinuta , mai o pulpita industriala, mai o plapumioara crunt de curata si apretata, ce sa mai filmul perfect, printesa in palatul de clestar si pe deasupra si studenta la Iasi. Totul pana intr-o zi.
Plec grabita la cursuri, ma intorc obosita acasa, magazinul de la coltul blocului era inchis, puiutul de la mamica era bocna in congelator iar printesa urma sa faca foame. Cum sa faca foame daca avea bani? Pai da, avea bani dar nu mai avea putere sa treaca si podul ce traversa vechiul Bahlui ca sa ajunga la un alt magazin sa se aprovizioneze. Si cum Dumnezeu nu paraseste niciodata copiii asa buni ca mine , ce sa vezi? Intru in casa si ma izbeste un miros puternic si foarte cunoscut, doar ca de foame nu am putut sa il recunosc din prima. Probabil simturile s-au amestecat din cauza atator sentimente, amintiri si dorinte ce ma coplesisera intr-un minut: “ sunt acasa! a venit, mama?! poate au venit amandoi? si tata!?”... Am intrat cu viteza in bucatarie. Mda, nimic din toate astea nu era adevarat. Am salutat politicos colega mea de apartament mai mare cu 2 ani si care era cu mult mai “ studenta” decat mine. Oana Victoria , caci asa o chema, imi zambeste, ma intreaba cum a fost la cursuri , intelesese destul de repede, de cateva luni bune, cat de mult imi lipseste familia si cat de mult incerc eu sa o fac pe donsoara “ poate tot” si ma invita cu drag si ocrotire ca o sora mai mare, la masa. Ce sa fie, ce sa fie !? Cartofi prajiti in farfurie!!! Am mancat sau nu, asta nu o sa stiti decat daca o sa ma mai urmariti. To be continued!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu